Grafena

Graphene2
© SGI 2014

În Căutarea Unei Comori

ÎN ATMOSFERĂ 

Max și Lily urcă acum la bordul unui avion realizat din materiale compozite avansate, incluzând și grafena: o structură de carbon deosebită care a făcut acest avion mai rezistent și mai ușor în comparație cu toți predecesorii săi.

"Grafena este ca un fagure fără sfârșit, dar făcut din carbon", murmură Lily. Max a continuat să caute un film din colecția aeronavei pe care să îl vizioneze în timpul călătoriei lor și nu a ascultat-o la început. "Știați că la începutul secolului 21 transportul aerian avea cea mai mare emisie de carbon dintre toate celelalte opțiuni de călătorie?", a repetat ea. "Dar nu mai este. Acest fagure de carbon salvează situația! Acest avion are acum emisii minime de dioxid de carbon."

"Este vorba despre eficiență. Prin utilizarea de noi materiale compozite de grafenă, inginerii au facut aeronave super-sigure, mai ușoare, care consumă mult mai puțin combustibil ", a răspuns Max.

Cu sentimentul oarecum dezamăgitor dat de preferințele companiei aeriane în alegerea filmelor, a scos din buzunar ceva care semăna cu o folie subțire din plastic.

Maxpluslily Airplane Final

A derulat-o pentru a afișa un ecran tactil de 14 inch și a început atingerea acestuia pentru a alege un film din sutele memorate de el acolo.

A făcut acest lucru zâmbind. "Totuși, nu este vorba doar despre avioane.", i-a spus el. "Grafena este un super-material care a revoluționat si electronica".

Grafena în cifre 

Grafena este de fapt un fulg extrem de subțire din carbon obișnuit. Proprietățile sale unice ar putea concretiza fanteziile tuturor care lucrează în electronică și în multe alte domenii tehnologice.

De 10 ori mai bun conductor de căldură decât cuprul

De 100 de ori mai rezistentă decât oțelul, dar, de asemenea, foarte flexibilă

1.000 km pe secundă este viteza electronilor care o traversează, făcând-o un excelent conductor de curent electric.

De 10.000 de ori mai subțire decât un fir de păr omenesc

De 100.000 de ori mai ușoară decât hârtia de tipar obișnuită

98% transparentă la lumină, și totuși atât de densă că nimic nu poate trece prin aceasta

Un leagăn imaginar de 1 metru pătrat realizat din grafenă ar cântări mai puțin de un miligram și ar putea susține în siguranță un nou-născut de 4 kg!

Pe scurt ...

Caracteristicile de mai sus ar putea duce nu numai la îmbunătățiri uriașe ale eficienței tehnologiilor existente, dar, de asemenea, la o lume complet nouă de aplicații. Tranzistorii ar putea fi mult mai rapizi și mai mici, ecranele tactile mai ușoare și mai robuste, materialele plastice cu 30 de grade mai rezistente la căldură, senzorii de poluare mai sensibili. Componentele electronice ar putea fi flexibile, mai ușoare, mai rezistente atât mecanic cât și la deteriorare și ecologice.

Cu toate acestea, oamenii de știință înca studiază proprietățile acestui material și roadele acestor studii nu au fost încă culese. Astfel, nu putem decât să așteptăm și să vedem dacă visele noastre legate de grafenă se vor adeveri vreodată, ca în lumea lui Max și Lily.

Următoarea oprire ... Paris!

Între timp, cei doi eroi sunt gata de aterizare... Rămâneți pe recepție pentru a afla cum va arăta Turnul Eiffel în viitor și modul în care acesta ajută la alimentarea cu energie a unei întregi suburbii grație electronicii organice!